Raie, Balosenii, si Noroi: Povestiri din Sant

By Cristian Saileanu

Pânā şi prietenii mei - oameni altminteri cu un pronunţat simţ al humorului, împātimiţi în rele şi prea rābdātori în cestiuni literare – citesc, ofteazā şi îmi spun,
“E prea mult. E prea dur. Mergi prea departe.”
“Iubiţilor,” le rāspund, “nu eu sunt cel ce a creat aceastā infamā faunā, ci sistemul social aberant numit comunism. Jivinele înfricoşātoare, alcātuirile neverosimile prezente în paginile ce urmeazā au fost eliberate din cuştile şi vāgāunile lor şi asmuţite împotriva a tot ce avea România mai frumos şi mai decent în acei ani.
Eu n’am fācut altceva decât sā consemnez, aşa cum le’am vāzut, fārā fard sau voal, zaţul, zoaiele şi gunoaiele rāscolite şi pritocite de dictatura proletariatului.”

• Language: Romansch
• Publisher: Cristian Saileanu
• Release date: Sep 30, 2015
• ISBN: 9781311801500

Cristian Saileanu

Cristian Saileanu, born in Romania of Greek parents, student of letters, soccer player, occasional poet, prize-fighter, boxing coach, father of one, gang banger and street fighter, grandfather of five, teacher of English to Romanians, dissident against Ceausescu and communism, emigrated to the USA, college professor, word-smith, emigrated from Texas to California, teacher of Romanian to American spies, soccer coach, teacher of English to Americans, author of fairy tales, author of dictionaries, married, divorced, remarried, translator of Ion Luca Caragiale, Fulbright scholar, teacher of English to Turkish students, author of novels (five published, many still in drawers), lives in Corfu (Greece), Todi (Umbria), Salinas (California), Madrid (Spain), officially retired, working harder than ever.

Book preview

Râie,

bāloşenii,

şi gunoi

Povestiri din şanţ

de

Cristian Saileanu

Published by Cristian Saileanu at Smashwords

Coyright 2014 Cristian Saileanu

Smashwords Edition, License Notes

This ebook is licensed for your personal enjoyment only. This ebook may not be re-sold or given away to other people. If you would like to share this book with another person, please purchase an additional copy for each recipient. If you’re reading this book and did not purchase it, or it was not purchased for your use only, then please return to Smashwords.com or your favorite retailer and purchase your own copy. Thank you for respecting the hard work of this author.

Sunt convins cā nu existā artā exageratā. Şi chiar cred cā nu existā salvare decât în acţiuni extreme.

(Paul Gauguin)

Voi veţi şti doar ce vā vom arāta noi.

(Henri Lautrec conte de Toulouse)

Cum? Nu puteţi, pudici cum sunteţi, sā citiţi bāloşeniile? Ei bine, eu am fost nevoit sā le trāiesc.

(Cristian Sāileanu)

Pânā şi prietenii mei - oameni altminteri cu un pronunţat simţ al humorului, împātimiţi în rele şi prea rābdātori în cestiuni literare – citesc, ofteazā şi îmi spun,

E prea mult. E prea dur. Mergi prea departe.

Iubiţilor, le rāspund, "nu eu sunt cel ce a creat aceastā infamā faunā, ci sistemul social aberant numit comunism. Jivinele înfricoşātoare, alcātuirile neverosimile prezente în paginile ce urmeazā au fost eliberate din cuştile şi vāgāunile lor şi asmuţite împotriva a tot ce avea România mai frumos şi mai decent în acei ani.

Eu n’am fācut altceva decât sā consemnez, aşa cum le’am vāzut, fārā fard sau voal, zaţul, zoaiele şi gunoaiele rāscolite şi pritocite de dictatura proletariatului."

Parcul cu scorpioni

Parcul Tudor Vladimirescu se voia parc, dar nu era. Era mai bine zis un maidan cu aspiraţii circulare ce nu depāşea cincizeci de metri în diametru, împodobit cu şapte, opt copaci neudaţi, neîngrijiţi şi netāiaţi cu anii, care se încāpāţânau totuşi, împotriva oricārei logici, sā creascā şi sā dea umbrā.

De plimbat afarā din unica alee in formā de potcoavā a parcului nu era cu putinţā, cāci, chiar dacā erai suficient de abil sā navighezi printre bālārii, pungi goale şi gunoaie menajere, nu scāpai fārā sā calci în multele moviliţe, înegrite de vreme şi întārite de soare, provenite de sub cozile maidanezilor.

O bordurā de ciment ce se ridica abia pânā la genunchi împrejumuia acest petec trist de pāmânt unde trona statuia Domnului Tudor, proptit în cizmele cu tureatcā, cu cuşma pe cap şi sabia înālţatā în aer, deasupra capului. Trei trepte largi de piatrā urcau din patru pārţi pânā la soclu statuii, unde o inscripţie ce vestea minunile de vitejie ale Domnului Tudor înfāptuite în slujba ţārii, fusese distrusā cu dalta din ordinu cine ştie cārui politruc netrebnic, dupā 23 august 1944, pe vremea când dragostea de neam şi de ţarā se bāteau cap în cap cu internaţionalismul proletar.

Pe cele cinci sau şase bānci de lemn putrezit, cu şipci lipsā pe ici şi pe colo şi cu scheletul metalic ruginit, se adunau vreo trei, patru duzini de infractori, fiecare dintre ei mai periculos ca un scorpion, avându’l drept cāpetenie pe Cornel Niţescu, zis Excrocu, Regele Scorpionilor, monarh absolut, deşi, e drept, neîncoronat. Excrocu nu purta coroana aşa cum neîncoronat este un lup alpha cāruia îi este îngāduit sā’şi conducā haita doar atâta timp, şi nici un minut mai mult, cât rāmâne mai feroce decât ceilalţi lupi cu colţi ascuţiţi.

Țigani, greci, unguri, români, turci, evrei, cuţitari, studenţi la medicinā şi filologie, hoţi de buzunare, trişori, borfaşi, disidenţi politici, spārgātori, întreţinuţi, violatori, eroi nemedaliaţi în lupta cu viaţa, curve – care pe bani, care din dragoste - foşti ajunşi acum în sapā de lemn, escroci, toţi colcāiau în aceasta lume subteranā din zori de zi pânā noaptea târziu.

Parcul îl deschidea aproape întotdeauna Beget Gevdet Murat, un turc minuscul – nu avea mai mult de un metru cincizeci încālţat cu pantofi cu tocuri înalte – cu o faţā oacheşā, o clādāraie de pār cârlionţat şi mâini delicate, de fetiţā.

Beget ieşea în stradā cu mâinile afundate adânc în buzunare şi cu capul între umeri şi’l aştepta pe primul interlop alāturi de care sā se aşeze pe una din bāncile parcului şi împreunā cu care sā taie frunzā la câini în doi. De obicei apārea Bâlc Aurel, hoţul de buzunare, care n’avea somn de felul lui. Bâlc era un om înalt, zdravān, lat în spete, botos şi cârn, care, din cei douāzeci şi opt de ani cât avea acum, îşi petrecuse vreo şapte prin puşcārii.

– Auzi, Auricā, îi zicea Beget, cam cât sā fie ceasu, tatā?

– Futu’te’n gât dā turc analfabet, râdea gros Aurel, care tocmai îşi aprinsese o ţigarā. Nu vezi ceasu dā la Salvare, sub nasu tāu? E mai mare ca statuia lu Domnu Tudor.

– Nu, cā n’am ochelarii la mine, se’ncrunta Beget.

– E zece, zicea Aurel.

– Cum sā fie zece, taatā? cânta Beget, uitându’se pieziş la el. Cā de’abia am pus susanu la’nchegat. Dā şi mie’o mārāşeascā.

– Pāi, dacā ştii tu mai bine ca mine, de ce mai mā’ntrebi, ā? zicea cu arţag Aurel, care în general e mahmur dimineaţa. Țigāri n’am.

– Cum n’ai ţigāri, spunea cu obidā Beget. C’am vāzut pachetu plin.

– N’am de dat, zicea apāsat Aurel.

– Nu e zece, mânca’ţ’aş ochii tāi, cā nu ie soarele sus pā cer, zice Beget dând cu înţelepciune din cap, şi se uita lung pe stradā sperând sā vadā pe altcineva care sā aibā mai multā înţelegere pentru el. Cât e ceasu, Şerbane? striga el cātre unu dintre fraţii Greceanu, care se îndrepta grābit spre facultate.

– Şapte şi jumātate, îi rāspundea din fugā Şerban.

– Zece, ai? îi spunea Beget lui Aurel.

– Mā, da tu, dā ce pula mea nu’nveţi sā citeşti ceasu, bāi, turcālāu prost?

Cu douā zile înainte Beget îl oprise pe celālalt frate Greceanu, pe Radu, şi’l rugase sā citeascā cererea de serviciu pe care i’o compuseserā Aurel şi Castravete.

– Ia vezi tu, Radule, i’a zis Beget dându’i coala de hârtie, a scris bine āştia ce’a scris?

Radu a citit.

Tovarāşe Director.

Prin prezenta vā solicit sā mā angajaţi ca femeie de serviciu la unu din restaurantele ce cu onoare le conduceţi. Fac aceasta cerere doarece m’am sāturat sā mi’o iau la labā în parc la Domnu Tudor în fiecare zi. Eu sunt mic şi prost, e adevārat, dar pot munci şi zece ore în şir, mai ales cu curu.

Cu stimā, Beget Gevdet Murāturā, turc analfabet

- Lasā cā’ţi fac eu altā cerere de serviciu, i’a zis Radu cu delicateţe. Asta nu’i prea bine scrisā. Are greşeli de ortografie.

Cu vreo zece ani în urmā, directoarea şcolii elementare de cartier îi fācuse o scurtā vizitā lui Florin Greceanu, tatāl lui Şerban şi al lui Radu, şi vecinul lui Beget. Venise sā îl roage pe fostul director de bancā, azi muncitor cu sapa într’o carierā de nisip, sā îl alfabetizeze pe Beget.

Lecţiile au început chiar de a doua zi.

– Ce literā e asta? întreba Florin Greceanu.

– N, spunea Beget.

– Nu, āsta’i un m, spunea profesorul.

– A, e un m, îşi venea în cāciulā Beget.

– Şi asta?

– Un a, zicea mândru turcul.

– Bravo, Beget, aşa e, îl încuraja Florin Greceanu, şi indica din nou cu un creion litera m.

– M, îşi amintea Beget.

– Bun acum sā le spunem împreunā, m şi a fac… ce?

– Împreunā? se minuna Beget. Dā ce sā le punem împreunā, domnu Greceanu?

– M, a, face ma, zicea Florin.

- M, a, ma, repeta fericit Beget.

– M, i? întreba domnul Greceanu.

– M, i, nu, declara Beget.

Educaţia turcului nu a depāşit niciodatā acest stadiu, dar dupā trei luni, Beget le spunea tuturor scorpionilor din parc cât de recunoscātor îi era lui Florin Greceanu pentru cā îl învāţase sā citeascā.

Acum Beget vinde susan în Obor şi’n Piaţa Moşilor. Se scoalā în zori de zi, face pasta şi o lasā sā se închege. Când e gata, pune susanul în douā coşuri mari, şi unul mai mititel. Cel mititel i’l lasā la uşā lui Fifi, vecinei sale de palier, cea cu nouā copii, ştie el de ce. Celelalte douā le aburcā în cârcā şi pleacā pe jos la piaţā sā le vândā. A rāmas analfabet, dar şi’a organizat viaţa în aşa fel încât sā evite pe cât posibil contactul cu lumea literelor. Beget trāieşte deci simplu şi virtuos. Dimineaţa în zori de zi face susanul şi halviţa. Dupā amiaza le vinde. Doarme pe apucate. Restul timpului stā pe o bancā în parc la Domnu Tudor şi arde gazul.

Pe la nouā şi jumātate apare şi Lae Asāftoaiei, bāiatul femeii de serviciu de la şcoala elementarā de cartier, care, cu doi ani în urmā, mai de sārācie, mai pipāindu’şi limitele intelectuale, se bāgase în miliţíe. Nu e în turā, dar e îmbrācat în uniformā şi vine cu mers sāltat, plin de mândrie, ţinându’şi chipiul sub braţu stâng şi trecându’şi cu multā importanţā mâna dreaptā prin pāru tuns perie. Pe şoldul drept are un toc de piele din care se vede ieşind mânerul metalic al unui pistol de serviciu. Un pulan negru i se bālāngāne impudic de centurā.

Când Lae Miliţianu a venit prima oarā la parc îmbrācat în mândra lui uniformā albastrā cu vipuşcā roşie, Cornel Excrocu l’a lāsat sā se aşeze frumuşel pe bancā, s’a apropiat cu pas legānat de el şi i’a tras o scatoalcā zdravānā dupā ceafā de i’a zdruncinat creierii.

– Au! Dā ce dai, nea Cornele? a întrebat speriat proaspātul om al ordinii publice, ţinându’se de ceafā.

– Dā ce dau, ā? Dau ca sā nu uiţi cā pā mine nici în cur nu mā doare dā uniforma şi dā pistolu tāu dā cācat. Ieşti tot d’aici din parc, din cartier, şi sā nu dea dracu sā aflu cā umbli cu vorbe pā la secţie cā ce face unu, cā cum îşi câştigā pâinea altu, cā întâi te dezbrac dā uniformā, mā piş pā ia şi pormā te sparg din bātaie… D’aia dau. Dau d’avertisment.

- Cum sā umblu io cu vorbe, nea Cornele? a spus Lae, profund jignit de o astfel de bānuialā neîntemeiatā. Pāi, io nu ştiu dā unde proviu?

– Ce faceţi, bāieţi? le zice Lae lui Beget si lui Bâlc şi se lasā sā cadā pe bancā lângā ei.

– Frecām ţiparu, zice rāstit Aurel. Ce alceva vrei sā facem? Numai cā ţiparu lu turcu e mult mai mic.

– Auzi, zice Lae, da ştie careva pā unde umblā Nae Bambina?

- E plecat la munte, în vacanţā, cu contesa, îi zice Beget. Sā’ntoarce poimâine.

– C’am auzit c’a sāltat o gagicā’n garā acu o sāptāmânā ş’a lāsat’o singurā’n casā. Şi cicā nu poate scāpa dā ia, cā aia cicā n’are un sā sā ducā.

– Da, zice Aurel, ie una din victimele lui militare.

Nae Bambina e un om educat, a terminat liceul, când vorbeşte pune punct şi virgulā, şi are un talent înāscut de a spune poveşti. Aratā ca un dansator de tango argentinian în ziua spectacolului. E înalt, lat în umeri, suplu şi oacheş. Pāru lui negru ca pana corbului este dat din abundenţā cu briliantinā şi separat cu o cārare meticulos trasatā pe stânga. Poartā cāmāşi înflorite descheiate la patru nasturi care îi lasā la vedere pieptu lat acoperit de pār cârlionţat, iar în juru gâtului are întotdeauna o bandanā, ca un cowboy. O mustāciorā subţire îi danseazā pe buza de sus când vorbeşte sau zâmbeşte. Are colţi albi, de carnivor, şi ochi galbeni, de motan. Femeile se umezesc doar când dau cu ochii de el.

Nae are cinicul obicei de a se duce noaptea, numai noaptea, în Gara de Nord unde pune ochii pe câte o fatā de la ţarā care a venit sā’şi conducā la tren rācanul de soţ sau iubit care pleacā în armatā. Nae ştie sā’şi aleagā victimele. Nu’şi pierde vremea cu femeile cu broboadā pe cap, cu copil în braţe, sau cu soacra alāturi. Nici nu se uitā la ţārāncuţele cu bujori în obrājori cārora le cântā greierii în crāpāturile cālcâielor. Le abordeazā doar pe cele mai fâşneţe, mai dezgheţate, pe cele în minijupe, coafate, rujate, şi cāţārate pe toace. Dupā ce fata a fluturat batista, dupā ce şi’a şters lacrimile, dupā ce a plecat trenul din garā, Nae intrā în acţiune. E aproape de miezul nopţii şi el ştie cā fetele n’au unde sā tragā în noaptea aia, cā nu au autobuz pânā a doua zi dimineaţā, şi cā se ştiu libere - singure şi nesupravegheate - timp de un an şi jumātate, o eternitate pentru o femeie tânārā şi plinā de nuri - pânā şi’o termina soţul sau iubitul serviciul militar. Nae le invitā cu eleganţā la o gustare la bufetul gārii, la un pahar de vin sau douā, le priveşte din cap pânā în picioare cu neruşinare cu ochii lui de motan în cālduri, le mângâie cu dosul a douā degete de abanos pe obraz, îşi sticleşte dinţii ca de leopard, apoi, pe la douā dimineaţa, când fetele sunt moarte de somn, le face utima ofertā - jumātate de pat la el acasā.

Rareori e refuzat de victimele militare, cum le zice el.

– Da dacā mā duc şi io s’o regulez? îi întreabā Lae Miliţianu pe Beget şi pe Aurel.

– Du’te, tatā, necheazā Beget, de jos, de unde s’a aplecat sā aleagā un chiştoc de ţigare mai mārişor. Treaba ta. Întreab’o pā ea, dā ce mā’ntrebi pā mine? Ce, mā regulezi pā mine?

– Pāi, mi’e cā sā supārā Bambina.

– Pāi, ce, îl regulezi pā Bambina? râde Aurel. Ca sā sā supere iel? Cere’i cheia lu Pāsāricā, cā iel o are, şi du’te. Dacā fata nu te dā pā uş’afarā…

- Nu, cā mā gândeam sā mā duc cu nişte pâine, cu nişte parizer, şi c’o sticlā de vin.

– Da ce faci dacā fetei nu’i ie foame? întreabā logic Auricā.

– Pāi, ziceam cā mā duc aşa, îmbrācat în uniformā, zice Lae gânditor.

– A, da? Pāi, dacā te duci îmbrācat în uniformā, atunci… da…, îşi vine Auricā în cāciulā.

*****

- Hai repede, cā’i Înţeleptu’n parc, le zice Beget lui Tānase şi lui Ilie. L’am bunghit pā fereastrā când a venit, şi ie cu rucsacu plin la iel.

– Dā unde ştii cā’i plin? întreabā Tānase din mers.

– Pāi, îi atârna greu în spate, tatā.

Şi dacā toţi trei nu o iau la fugā este pentru cā totuşi nu se face, demnitatea nu le permite, dar grābesc paşii şi rând mânzeşte. E pe searā, şi Înţeleptu stā deja pe bancā, lāfāit între Auricā şi Cornel Excrocu, şi toţi trei fumeazā. Fumeazā, şi, între pufāituri, îşi privesc ţigārile cu mult respect, se lasā pe spate pe bancā şi sulfā fumul în sus.

Înţeleptu e scurt, vânjos, lat în spete şi cu o barbā care îi pleacā din pomeţi, neagrā, lungā, hirsutā, cârlionţatā, împānatā cu fire argintii, barbā de profet. Îi sticlesc ochii albaştrii în cap ca la un posedat. Din când în când scrâşneşte din dinţi.

– Trageţi o bancā acileaşa în faţa noastrā, îi spune Cornel lui Ilie. Cā n’avem loc toţi şase la un loc.

– Ce faceţi, bāeţi? întreabā Beget. Bā, nea Înţeleptule, nu te’am mai vazut de’un car de ani, jupâne. Ne întrebam toţi p’acilea pā unde’oi fi…

- De ce, Begetule, râde Înţeleptu, ai rāmas fārā ţigāri? Sau fārā vodcā?

– Nu… Nu d’aia… Ie bunā şi vodca, nu zic nu, da ne iera fricā cā te’a priponit āia…

- Mā, da voi ce fumaţi acolo? îi întreabā Tānase pe Auricā şi pe Cornel. Cā nu miruase’a Mārāşeascā.

– Nu’i pentru ţigani, râde Cornel. BT, marcā pricopsitā, tatā.

– Pāi, ce, io sunt ţigan? spune supārat Beget.

– Hai, nu vā mai certaţi, zice Înţeleptu, c’are tata pentru toţi.

Întinde mâna cātre rucsac, scoate de acolo un pachet de ţigāri, îl deschide la gurā pe jumātate, îl bate de un deget pânā ies filtrele la vedere, şi le oferā noilor veniţi câte o ţigare.

– Luaţi d’aici câte un cui de coşciug, zice zâmbitor, cāci ştie prea bine la ce sā se aştepte.

Ilie e primul care ajunge la pachet dar în loc sā’şi tragā o ţigare, i’l ia din mânā Înţeleptului şi şi’l bagā iute’n buzunar.

– Ce faci, Ilie? zice Înţeleptu. Apres moi le deluge?

– Las’cā mai ai tu acolo, în rucsac, zice Ilie şi aratā cu bārbia.

– V’am rāsfāţat, zice Înţeleptu filozofic. V’am învāţat rāu, şi mai scoate din rucsac încā douā pachete, unul pentru fiecare nou venit.

– Pe unde’ai mai umblat, Doriene? întreabā Excrocu.

Numele adevārat al Înţeleptului este Dorian Vornicu, dar Mihai l’a poreclit Nestor cel Înţelept. Porecla nu’i vine, cum s’ar putea crede, din adânca lui înţelepciune, ci dimpotrivā, pentru cā, aşa cum bine zice Cornel, îi lipseşte o doagā, şi are obiceiul de a’şi bāga cap sānātos sub legāturā.

– Am fost ghid turistic, la Mamaia, zice Înţeleptu. Abia s’a terminat sezonul, d’aia m’am întors.

– Pai cum dā te lāsarā āia dā la personal pā tine cu dosaru tāu sā lucrezi cu strāinii, Doriene? se mirā Cornel.

– E muncā sezonierā, Cornele, plātitā cu un salariu de mizerie. Nu prea se’ndeasā nimeni… Dacā ungi osia unde trebuie, mai închid ochii şi ei. Slujbele sezoniere nici nu trec pe la serviciu personal.

– Ai schimbat şi tu ceva valutā forte p’acolo? întreabā Auricā.

– Nu, clatinā din cap Înţeleptu. Cā n’am înebunit. Cā dacā pe unul ca tine, Auricā, îl prinde potera cu valuta’n traistā, îţi dā un plutonier douāzeci de curele la cur, şi’ţi dā drumul a doua zi. Pe mine, însā, mā bagā la poprealā imediat, încuie uşa şi’aruncā cheia’n Marea Neagrā.

– Şi atunci din ce faci banii, întreabā Excrocu, dā vii la parc ca Moş Crāciun dā fiecare datā? Mie sā nu’mi vii cu vrājeli, cā cu mine ştii cā nu ţine.

– Din cārţi, zice râzând Înţeleptu. E singura escrocherie legalā în ţara asta. Cât o mai ţine şi asta…

– Te’ai apucat şi tu dā pocār? zice dezgustat Excrocu, cāruia numai concurenţā nu’i trebuie.

– Nu, nu cārţi de’alea, de joc. Cārţi de citit.

– Cine dracu a mai auzit sā faci bani din cārţi dā citit? pufneşte Tānase în râs. Cā ie trei oameni în toatā ţara dā citeşte…

- Pāi, uite, eu fac.

– Cum faci? se mirā şi Beget.

- Mā port frumos cu turiştii, îi caut în coarne, şi la plecare ei îmi lasā ce cārţi au adus cu ei sā citeascā la plajā… Eu le iau, le aduc la Bucureşti şi le vând foştilor colegi de facultate. Totul e legal… Am stat la Mamaia patru luni şi n’am atins un dolar. Au intrat speriaţii āia de la securitate sau de la miliţie, cine dracu sā’i mai ştie, cā sunt tot o apā si’un pāmânt, toţi spurcaţii, au intrat zic de trei ori în camera mea de hotel, în lipsa mea, şi mi’au scotocit’o şi’n ţeava duşului… Au scos dobitocii pânā şi prizele din perete. Cāutau valutā… Au gāsit pe mā’sa.

- Ceva… fro tārie… ai adus şi tu? întreabā Tānase cu speranţā în glas. Cā sā muara mama cā mi sā uscā gâtleju numai când dau cu ochii dā tine, stāpâne.

– Îmi pare rāu, zice Dorian Înţeleptu, dar de data asta am venit doar cu ţigāri…

- Numai cu vrājeli umblā Înţelepciunea asta, zice Excrocu şi pipāie apāsat rucsacul lāsat jos pe pāmânt, la picioarele lor. Hai, lasā baletu. Asta d’aici ce’i?

– Acu dac’ai gāsit’o, scoate’o d’acolo, râde Înţeleptu. Aşteptam sā se facā destul de întuneric ca sā nu ne trezim cu potera peste noi…

Cornel bagā mâna în rucsac şi, în freamātul fericit al scorpionilor, scoate o sticlā de un litru şi jumātate, dublā, de vodā ruseascā, Stalichnaya. Ca un fācut apar în parc cu pas grābit Pāsāricā, Castravete, Bulete, şi Şoagāru.

– Uite cum vin copiii tatii, râde Înţeleptu. Se scurg de parc’ar fi afluenţii Dunārii…

- Pāi, am auzit cā ieşti în parc, Doriane, zice hlizindu’se Pasārea. Cum ierea sā scap ocazia…

Sticla merge în cerc, şi toţi scorpionii râd şi şi’o zmulg din mânā.

– Cu chestia aia ai mai fācut ceva, Doriane? îl întreabā Pāsāroiu dupā a treia duşcā.

– I’am scris lui Ceaşcā o scrisoare, zice Înţeleptu. Ca sā ştie cā nu’i chiar de capul lui…

- Da ce iera în scrisoare? întreabā curios Şoagāru.

– I’am scris sā respecte constituţia ţārii, doar atât. E constituţie comunistā, un cācat, dar s’o respecte mācar pe asta, zice Înţeleptu încruntat şi scrâşneşte din dinţi.

– Ce’i aia costituţie, Doriane? întreabā nedumerit Ilie.

– Legile ţārii, Ilie.

– A, legili… se gândeste ţiganul. Şi ce’are legili astea dā zici cā’i dā cācat?

– Pāi, acolo, în constituţie zice cā e voie doar un partid în toatā ţara, partidul comunist… Pāi, dacā vreau sā aleg, ce fel de alegeri sunt alea? Între cine şi cine? Nici mācar nu ne dau voie canaliile astea de la conducerea ţārii sā alegem între doi comunişti…

– Şi ce’ai vrea tu adicā sā se schimbe din ce se vede p’aici în afarā dā legi…? vrea sā ştie Tānase, care stā cu urechile ciulite. Cā ie mai mulţi ţigani în puşcāriili din România decât toţi egiptenii din Egipt la un loc…

– Uite, de exemplu, sā putem sā ieşim şi noi din ţarā, sā cālātorim, sā vedem lumea…

- Asta nu sā puate, Vornice, râde pasārea. Hai, c’ai haz… Pāi, o datā ieşit, scāpat peste graniţā, pula sā mai întoarce aici… Rāmâne trei comunişti singuri în toatā ţara. Si dacā rāmâne iei singuri, trebe sā sā ducā iei la muncā. Cā nu mai are proşti sā munceascā pentru iei.

- Pāi, atunci sā facā domniile lor bine sā îndrepte daravera în ţarā, şi sā vezi cum nu’şi mai lasā omul casā şi masā, prieteni, familie, sā umble besmetic prin lume… Cā nu de bine fug toţi… Sā nu mai fie toate slujbele din ţarā în mâinile partidului, a securitaţii. Sā aibā voie fiecare dintre noi sā îşi înjghebeze o micā afacere… Uite, de exemplu, sā aibā voie Excrocu sā’şi deschidā un birou mic, o gheretā, de schimbat valutā… Sau sā‘şi facā Pasārea un cazinou…

– Te mâncā’n cur, Înţeleptule, zice sentenţios Cornel dupā o adâncā chibzuinţā. Înţeleptu lu peşte. Dā, mā, sticla aia’ncoa! Te mâncā’n cur şi’ţi mai fileazā şi’o lampā. Nu sunteţi voi, tu şi Mihai, cei mai buni pretenari? Pāi, de ce nu’l întrebi tu pā tata lu Mihai, cā iel poa sā’ţi spunā ce le pate pielea la āia dā le calcā pā dinainte comuniştilor… Şapte ani a tras la ocnā omu āla. L’ai vāzut cum arāta când s’a’ntors? Stātea hainili pā iel ca p’un umeraş… Şi la fel şi Papadopol bātrânu… Cuminţeşte’te dracu… C’o sā tai la stuf pâna’ţi vine amar în gurā…

– Cornele, mā mir sā aud tocmai de la tine o asfel de pārere, zice Înţeleptu. Pāi, ce, tu respecţi regulile, legile?

Cornel ia sticla de la Auricā, îi şterge gâtul, şi trage o duşcā zdrāvanā. Stāpân pe mijloacele lui de exprimare şi sigur de logica lui, nu se grābeşte sā’şi zdobeascā interlocutorul. Îl priveşte pe Dorian cum ar privi o pisicā un şoricel pe care îl are în gheare.

– Bunā mai ie vodca asta ruseascā, fraţilor, clatinā el din cap. În Rusia mā mut, gata. Bāi, Doriane, ie drept cā io nu respect legile, se întoarce Regele Scorpionilor cātre bārbos, dar din ce coţcāresc io, nu se şucāreşte barosanii āia mari din guvern. Io ciugulesc pā la margini, nene, ciupesc pā ici şi pā colo, mai schimb un dolar, mai trag o ţeapā la câte’un bagabont, mai gāsesc câte’un fazan de’l curāţām, io şi Pasārea, la pocār… Da tu vrei sā le iei pâinea de la gurā comuniştilor, tatā, şi āştia aşa ceva nu iartā… Pāi, tu n’asculţi şi tu Europa liberā, n’ai auzit ce’a fācut āştia a lu Dej acum câţiva ani, cum a intrat unii peste alţii, şi unii şi alţii comunişti, tatā, şi i’a omorat dându’le cu rāngi dā fier în cap, în celulā, la puşcārie? Ce tribunal, ce probe, ce avocaţi… Nimic, nene. Ranga’n cap. Tu n’ai auzit cum l’a omorât pā āla, pā Pātrāşcanu, şi āla iera tot bandit d’al lor…  Nici pânā’n ziua dā azi nu s’a aflat nici cine’a fost judecātorii, nici cine’a fost procurorii…

- Asta este, bāieţi. Ai dreptate, Cornele. Dar sā ştii şi tu, cā de’a lungul istoriei, de câte ori vin unii care stau cu cizma pe gâtul ţārii, or sā se gāseascā alţii, ca mine, sā le sarā la beregatā indiferent de consecinţe. Acum… cum mi’o fi soarta. Sā vedem, când mā saltā, tare sunt curios cine a dat note informative despre mine de aici din parc…

- D’aici din parc? râde Beget. D’aici din parc nu dā nimeni note infromative, Doriane… Poa sā’ţi salte Auricā portofelu într’o zi, sau sā te cureţe Pasārea la pocār, da note infromative nu dā bāeţii, tatā, cā li s’apleacā dā la stomac duar când dā cu ochii dā caralii…

– Sā zicem cā face comuniştii cum zici tu, Doriane, explica rābdātor Cornel. Nu face ei aşa ceva cât îi hāu, da, hai sā zicem ca tine. Pāi, intrā ruşii peste noi a doua zi, nene. N’ai vāzut ce mācel a fost în Cehoslovacia? Si în Ungaria şi mai rāu…

– Bulete, zice Înţeleptu scormonindu’se prin buzunare, ia dā tu o fugā pân’ la colţ, la Alimentara, cārāşel, şi mai cumparā o sticla de votcā, cā tu nu vezi ce drenaj au bāieţii noştri… Da’ Mihai unde’i?

– Bā, Doriene, fii atent aici. Lasā, nene, politica ca pân’ la urmā o s’ajungi la pârnaie cu politica asta a ta… Nu’i mai scrie scrisori lu Ceaşcā, cā tot nu le citeşte iel, n’ajunge niciuna la iel. Anu viitor viu io cu tine pā litoral si ne punem, tatā, pā treabā, pā fācut bani.

– Din ce ne umplem de bani, Cornele? întreabā amuzat Înţeleptu.

– Din schimbat valutā, tatā.

– Din aia nu ne umplem de bani, Cornele. Din aia intrām la puşcārie în pas alergātor, ţinându’ne de mânā…

- Nu intrām, dacā facem treaba ca lumea. Uite cum facem… M’am tot gândit… Când vine un rând nou dā turişti, tot la douā sāptāmâni, da? Fii atent! Tu alegi pā unu din iei, unu aşa, mai tânār, mai jmecherit, care’i place sā macheascā. Îi dām şi parte din câştig, nene, şi bāuturā gratis cât poate āla sā bea… Iel nu trebe sā facā nimic alceva decât cā stā cu dolarii noştri’n buzunar, cā pā iel nici nu’l cautā miliţia, şi dacā’l cautā, pāi ce, are dreptu sā umble cu iei, nu, cā ie strāin vestic… Noi rāmânem duar ca miliţienii dā la circulaţie, boieri, nene, noi duar le arātām cu deştu la toţi turiştii cum şi unde sā schimbe banii… Ne umplem dā bani şi nu riscām nimic… E, ce zici?

– Mda… Si cât dureazā, Excroace, pânā când îmi tragi ţeapā si fugi cu toţi banii?

– Cum sā fur io dā la tine, mā, Doriane? zice Cornel insultat.

– Aşa cum furi de la toţi, râde Înţeleptu.

*****

- Auzi, Pasāre, râde Excrocu, i’ai dat tu cheia lu Lae?

– Da. A venit acu trei ore la mine şi mi’a cerut’o. Bambina vine mâine. I’am dat’o.

– Da vro dublurā mai ai?

– N’am. Da are Horbotā. Moşu āla dā stā pā scaun în faţa casei în fiecare zi. Cā Nae le cam pierdea şi atunci a lāsat o dublurā la Horbotā.

– Hai cu mine, zice Excrocu râzând.

– Unde mergem?

– Hai cu mine, pasāre.

Se ridicā amândoi de pe bancā şi pleacā înspre casa lui Nae Bambina. Se întorc peste un sfert de orā şi toţi vād de la depārtare cā amândoi vin ţinându’se cu mâinile de burtā de râs.

– Ce dracu are Excrocu în picioare? se încruntā Şoagāru.

– O pereche de cizme, rāspunde Castravete care are ochi mai buni. D’alea dā miliţian. Şi pasārea îi duce pantofii’n mânā.

– Al dracu sā fiu dacā n’are şi’un pistol la şold, observā Aurel, şi’şi face cruce, pe māsurā ce cei doi scorpioni se apropie.

Pāsāricā şi Excrocu se întorc şi se aşeazā pe bancā. Cornel culege o hârtie de pe jos şi îşi lustruieşte demonstrativ cizmele noi, cizme de miliţian, apoi le priveşte încântat.

– Mamā, ce cizme mi’am tras, sā n’am parte, spune Excrocu mândru.

– Bāi, Excrocule, îi zice Radu, cum dracu nu ţi’e ţie fricā sā umbli cu pistolu āla la brâu, baciule, cā e ilegal.

- Ce ilegal, bāi, Radule? Care ilegal? Face āştia nişte legi cum li se scoalā lor, nu’ntreabā pā nimeni, ba cā n’ai voie sā ai un dolar în buzunar, ba cā iei sā aibā cinci mii dā pistoale şi io nici unu, ba cā nu sā gāseşte un prezervativ în toatā ţara, ca sā faci cel puţin patru copii sā’i puie iei la muncā… Şi pormā cum te suceşti, cum te’nvârteşti, totu ie ilegal, scuipā Cornel printre dinţi. În pix mā doare pā mine dā ilegal. Sā vezi tu ce ochi face Lae când dā sā sā’mbrace, hohoteşte el.

– Ce fācea când aţi ajuns acolo?

– Dādea fericit din cur, râde Excrocu. Şi gagica gâfâia ca trenu în urechea lui, d’aia nu ne’a auzit nici unu din ei. Noi doar am deschis pā şest uşa dā la intrare, a intrat pasārea tiptil, cā ie mai uşurel, şi i’am loat pistolu şi cizmele, cā bou āsta dā miliţian, cum intrase’n cālduri, le lāsase morman pā podea chiar la intrare, în sufragerie la Nae.

Lae îşi face apariţia o orā mai tarziu. E cu pārul vâlvoi, cu ochii scoşi din orbite, şi a luat în picioare la repezealā, drept papuci, nişte pantofi de’ai lui Nae Bambina, care’i sunt prea mici şi pe care îi calcā pe rama din spate. Vine în fugā şi se opreşte în faţa bāncii pe care stau scorpionii, care se tāvālesc de râs.

– Pāi, bine, bā, bāeţi, asta’i glumā? Toate ca toate, da cu arma nu’i de joacā. Las’ ca mā dā āştia afarā din miliţie, da ne’a spus clar la instructaj, mā mānâncā puşcāria. Dā pistolu’napoi, nea Cornele.

– Nu ţi’l dau, sā moarā mama. Îl duc acasā la Garincha şi la Di Stefano sā sā joace şi ei cu o jucārie adevāratā.

– Nea Cornele, pistolu āla ie’ncārcat, şefule, nu’i dā jucārie. Dacā sā’mpuşcā copiii’ntre ei? Intrām amândoi la puşcārie. Pā bune.

– Mâine, zice Excrocu. Ți’l dau mâine. Azi am şi io pistol.

– Nea Cornele, te rog io din suflet.

– Du’te, mā’n mā’ta’n cur dā bou, se ridicā ameninţātor Cornel de pe bancā. Pāi, dacā nu’i dā joacā, dacā nu’i dā jucārie, dā ce’l laşi aşa pā unde’o fi, mā, vitā’ncālţatā? Ai? Azi mā duc acasā cu cizme şi pistol. Tu du’te’napoi la victima militarā. Vii mâine la mine’acasā şi ţi’l dau.

*****

Se întâmplase totul înainte de intrarea în ţarā a tancurilor ruseşti.

Cu o parte din banii de zestre, pentru cā tatāl ei era notar, om cu cheag, doamna Thalia Greceanu îşi cumpārase un apartament cochet, trei dormitoare, baie mārişoarā, toatā în marmorā, şi o sufragerie frumuşicā cu parchet pe jos, pe strada Precupeţii Vechi, la numārul 2. Fācuse apoi doi copii, doi bāieţi, Şerban şi Radu, care erau mândria şi fericirea ei, şi pricepuse imediat cā, singurā, cu greu va prididi în gospodārie. La douā sāptāmâni de la naşterea celui de’al doilea copil, soţul ei, Florin, director de bancā, îi adusese acasā drept ajutor menajer o fatā de la ţarā, de undeva de prin prejurul capitalei, sā fi tot avut vreo douāzeci de ani.

Dumitra.

Era o femeie frumoasā, tânārā, cu un corp mândru, bine proporţionat, înaltā şi dreaptā, cu o faţā simetricā, un nas drept şi ochi mari, cāprui, o faţā ce ar fi putut fi atrāgātoare dacā ar fi fost însufleţitā mācar de o vagā sclipire de inteligenţā.

Curând, însā, şi’au dat amândoi seama, şi Thalia şi Florin, cā alegerea ajutorului menajer nu fusese cea mai fericitā.

– Ce facem? a întrebat Thalia. O trimitem înapoi de unde a venit?

– Cine mi’a